Stau privind doar la flori
Şi gânduri se pierd în nori
Triste şi vesele în cer alergând
Ceva neştiut, neclar căutând
E-adevărat în vise de noapte
Când luna te mângâie cu soaţe
Iar stele speranţa mi-o cheamă
Întărindu-mă pentru planetă
mamă….

Ce poate însemnă cu adevărat teama? Fără explicaţii ştiinţifice, fără sfaturile descântecelor şi vrăjilor ce ţi se dau în palatele distinselor mari vrajitoar, fără impresii din lumea clarvăzătorilor, ci pur şi simplu pe înţelesul tuturor printr-un răspuns ce îl poate găsi fiecare dintre noi cunoscându-şi sau mai mult luptând să-şi înţeleagă cu adevărat propriul suflet… Iar azi, când timpul pare mai grăbit, când cei mai mulţi dintre noi nu vor să ştie sau pur şi simplu uită de multe lucruri mărunte care de multe ori ajung peste noate majore, auzi şi în stânga şi în dreaptă de teamă, de sărăcie, de boală, de singurătate, de întuneric, de multe şi mărunte… Ajungi să te întrebi ce-i teamă, cum poţi să scapi de ea şi până la urmă aproape eviţi să găseşti un răspuns în care să-ţi convină şi câteodată să-i convină şi celui de lângă ţine. Este adevărat că fiecare dintre noi având propria personalitate vede diferit şi judecă din unghi diferit sentimentul de teamă, indiferent de cauză. Dar asta nu înseamnă că făcând parte din problemele sufletului care nu prea se văd oare, o rezolvare pentru binele tuturor ce au de-a face cu câte o teamă şi pentru a descifra şi pentru a învinge nu putem află doar prin dialog , prin colaborare sufletească indiferent de vârstă, sex, rang social ori rasă? Nu putem fi cu voia noastră o familie nu neapărat datorită unei căsătorii?