Pauză De Ţigară

Subiecte rezolvate bacalaureat Limba si Literatura Romana 2009, Varianta 7

Scris pe 04 Iun 2010 de MeL în 2009 și are și are 251 vizualizari

I. 7. („Balul pomilor” – Dimitrie Anghel)
1. caisi, zarzari, pruni
2. s-au – cratima desparte doua parti de vorbire diferite; elidarea lui e;
Apostroful marcheaza lipsa accidentala a vocalei „a”, având rol în mentinerea masurii versului
3. învesmântati, prefacut;
4. motivul primaverii, motivul lunii;
5. „caisii, zarzarii si prunii, / învesmântati în haine albe se clatina în fata lunii” ? imagine vizuala
„pe gura scorburilor vântul plecat a desteptat un cânt” ? imagine auditiva;
6. Epitetul metaforic „roze (gesturi)” îmbina armonios miscarea suava a pomilor în bataia vântului cu culorile palide, dar calde ale primaverii ? epitet sinestezic specific simbolismului
7. Tiltul anunta poezia ca pe o metafora. Substantivul „balul”, folosit cu sens metaforic pe lânga cel de-al doilea, „pomi” fac ca titlul sa reprezinte perfect tema poeziei; balul pomilor fiind dulcea primavara, care transforma întrega natura în sarbatoare. Leganându-se usor în bataia vântului, stralucind în lumina lunii, pomii parca danseaza.
8. Ultima strofa trezeste cititorul din visare, aducându-l din nou cu picioarele pe pamânt. Autorul pune toata aceasta atmosfera feerica de noapte de primavara doar pe seama anotimpului. Pomii, fara de vesmintele catifelate pe care acesta le pune la dispozitie, redevin „banalii pomi din fata casei”.
9. – folosirea simbolului cromatic
– sinestezie „dulci orchestre”

II.7 ( bunatate)
Sunt de acord cu afirmatia lui Vasile Voiculescu, “A vorbi de bunatate în vremurile acestea când principiul luptei pentru existenta umple, ca un Dumnezeu neînduplecat, tot cerul creatiunii pare o naivitate sau o ironie”, deoarece aceasta exprima o realitate a zilelor noastre.
În primul rând, cred ca într-adevar pare ironic sa aducem vorba despre bunatate, când valorile promovate astazi sunt egoismul, nepasarea, si când toti cei din jurul nostru sunt cuprinsi doar de lupta pentru existenta. În aceste conditii, cu greu ne putem închipui cum cineva ar mai putea în zilele noastre sa faca o fapta buna doar pentru ca stie ca a proceda asa este corect si frumos.
În al doilea rând, cred câ toti oamenii au devenit atât de preocupati de ei însisi, de dorinta de a le fi lor mai bine, încât a devenit un lucru obisnuit sa crezi ca cel care înca mai spera în existenta bunatatii, a generozitatii si a ajutorului neinteresat este doar un naiv incurabil, si ca el trebuie tratat ca atare.
În concluzie, consider ca remarca lui Vasile Voiculescu exprima succint un adevar profund si trist al zilelor noastre, si, totodata, remarca pericolul în care se afla omenirea, de a pierde una din valorile ei esentiale: acel sentiment nobil, bunatatea.

III. 7 (Relatiile dintre doua personaje studiate într-un text narativ de Ion Creanga: Povestea lui Harap-Alb )
„Opera lui Creanga este epopeea poporului român. Creanga este Homer al nostru.” (G. Ibraileanu). Citatul ilustreaza si parerile altor critici literari cu privire la opera marelui prozator român. Autorul „Amintilor din copilarie”, Ion Creanga se remarca prin stilul sau satiric, aluziv si echivoc, prin scriitura inconfundabila si alte elemente de originalitate. Autor a numeroase povesti si povestiri, Creanga ramâne nemuritor prin basmele sale, îndeosebi prin „Povestea lui Harap-Alb”, o „sinteza a basmului românesc”, dupa cum remarca Pompiliu Constantinescu.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiuni implicând fabulosul si supusa stereotipiei care înfatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.
Tesut pe universala tema a confruntarii binelui cu raul, „Povestea lui Harap-Alb” este frumoasa poveste culta în care feciorul de împarat – fara nume si mezin al familiei – va pleca la unchiul sau Verde Împarat pentru a mosteni împaratia, pentru ca acesta nu avea decât fete (iar fratele sau trei feciori).
Neascultând sfaturile tatalui, ia în drumul sau în slujba pe un Spân, care prin viclenie pune stapânire pe feciorul de împarat si acesta jura credinta si supunere si, cu rolurile schimbate – sluga ca stapân si stapânul ca sluga – sub numele de Harap-Alb (sluga alba) merg la Verde Împarat, unde falsul nepot încearca sa scape de Harap-Alb, supunâdu-l la probe primejdioase pentru a-l pierde. Eroul le va îndeplini pe toate, Spânul va fi demascat iar Harap-Alb va lua în casatorie pe fata împaratului Ros.
Personajele din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” (oameni dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se încheie întotdeauna, în basm, prin victoria fortelor binelui.
Se utilizeaza triplicarea, dar Creanga supraliciteaza procedeul, a treia proba (aducerea fetei) contine alte încercari impuse de Împaratul Ros si chiar de fata.
Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici însusiri exceptionale, asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare. El are calitati si defecte, sugerate si de oximoronul din numele sau. Prin trecerea probelor la care este supus de Spân, raul necesar, pe parcusul calatoriei, una initiatica, fiul cel mic al craiului va dobândi calitatile necesare unui viitor împarat (cu simtul responsabilitatii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-si respecta cuvântul). Harap-Alb trece astfel de la mezinul craiului cel timid si rusinos, cum este descris la început, la un împarat demn de titlul pe care îl poarta si asta în mare parte datorita Spânului si încercarilor la care îl supune pe erou. Basmul poate fi considerat astfel un bildungsroman, roman al initierii.
Pesonajele aflate în opozitie sunt usor de recunoscut si dupa nume: Harap-Alb reflecta conditia duala, rob, sluga (Harap), dar si originea lui nobila si naivitatea sa de la început (Alb); pe când Spânul este, dupa nume, întruchiparea raului.
„Povestea lui Harap-Alb” da cititorului impresia ca nu doar naratorul, ci si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze protagonistul. În acest scenariu eroul are de învatat si de la Spân, simbol al raului necesar, pentru a-i testa limitele si a-l ajuta sa se maturizeze.
Cu exceptia eroului care este vazut în evolutie, celelalte personaje sunt reductibile la o trasatura dominanta, reprezentativa tipologii umane. Spânul este tipul vicleanului, rolul sau fiind acela de a-l initia (în mod involuntar) pe erou si de a ajuta cititorul sa înteleaga mai bine tipologia personajului principal prin raportare la personajul antagonist (caracterizare indirecta).
De remarcat este faptul ca, desi lipsit de puteri supranaturale sau de însusiri exceptionale, personajul principal trebuie sa treaca prin încercarile la care este supus de Spân cu ajutorul calitatilor sale morale (bunatate, mila, curaj), dar sustinut de o serie întreaga de prieteni. Personajele se individualizeaza si prin limbaj, asemanator eroilor humulesteni din „Amintiri din copilarie”, spunându-se despre Spân ca „traieste cu adevarat în replici”.
Esenta basmelor, ideea ca binele triumfa întotdeauna în fata raului, este pastrata si în „Povestea lui Harap-Alb”, doar ca drumul initiatic al eroului este mai interesant pentru cititor.
Prin conturarea eroilor sai Ion Creanga demonstreaza talentul de creator al unor personaje originale, spontane, pline de umor, ce ramân nemuritoare în sufletele cititorilor. Se spune despre Creanga ca îsi înzestreaza creatiile pur fantastice „cu însusiri sufletesti si trupesti peste masura omeneasca”, împrumutându-le o viata omeneasca, una taraneasca si amestecându-i printre humulesteni.

Tags: 2009, bac, Bacalaureat, examen, Limba, literatura, proba a, rezolvare bac, rezolvari, Romana, subiecte, variante