Pauză De Ţigară

Subiecte rezolvate bacalaureat Limba si Literatura Romana 2009, Varianta 1

Scris pe 04 Iun 2010 de MeL în 2009 și are și are 268 vizualizari

I. 1. („Gerul” – Vasile Alecsandri)
1.    ger, promoroaca (turturi, gheata)
2.    Semnele de punctuatie: punct si virgula de la finalul celui de-al doilea vers desparte doua fraze diferite, marcând o pauza în exprimarea unor idei similare. Poetul nu foloseste punctul, ca în finalul strofei, deoarece acesta are rol în încheierea ideii, nelasând loc unei continuari a acesteia.
3.    „Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.”
4.    Tema naturii sub stapânirea iernii; motivul gerului.
5.    pronume la persoana I si a II-a: „eu”, „tu”; verbe la persoana a II-a: „vin’”; interjectia.
6.    „(gerul) salbatic” ? epitet personificator, extrem de sugestiv care arata forta de nestavilit a iernii geroase acaparând natura.
7.    Substantivul „gerul”, reprezentând si titlul poeziei, nu este pus la întâmplare la începutul fiecarei strofe, ci prin aceasta, poetul intensifica într-un mod aparte ideea centrala a poeziei, asprimea iernii, dându-i cititorului senzatia de acaparare totala, accentuând imaginile sinestezice.
8.    Gerul este prezentat de catre poet ca o minune a iernii, ca un fenomen magic ce pune stapânire asupra întregii naturi. În ultima stofa, gerul este invocat de catre eul liric, prin propozitia în vocativ: „O! tu, gerule naprasnic, vin”. Epitetul „(ger)naprasnic” întareste ideea de atotputernic, iar comparatia „ca sageata” întregeste sentimentul de maretie pe care gerul i-l inspira poetului. Primele doua versuri ale strofei prezinta o complexa imagine vizuala, ce subliniaza grandoarea tabloului.
9.    Vasile Alecsandri creeaza un pastel al iernii, de o impresionanta maretie, prin folosirea unui limbaj expresiv, pe tot parcursul poeziei. Elementele care sustin expresivitatea sunt nenumaratele imagini artistice create cu ajutorul figurilor de stil.

II.1 (adevar)
Afirmatia lui Cioran este valabila pentru noi toti. Nimic nu este mai adevarat decât faptul ca oamenilor le place sa fie mintiti. Cu totii negam realitatea, fie ca e vorba de ceea ce suntem, de societatea în care traim sau, de ce nu, de modul în care banii se obtin. Toti încercam sa fentam într-un fel sau altul realitatea. Vrem ca lumea sa ne considere mai buni si vrem sa profitam de orice sansa de a ne fi mai bine cu un minimum de efort. Dar pâna la urma ce are daca este asa? De ce Emil Cioran spune acest lucru cu atâta dezamagire?
În primul rând, lasând ipocrizia caracteristica noua tuturor la o parte, pot spune ca noi, oamenii, avem nevoie cu totii de minciuni, de iluzii. Adevarul, pe lânga faptul ca doare, ne si dezarmeaza. Adevarul i-a determinat pe unii oameni chiar sa recurga la masuri extreme, cum ar fi suicidul. Cert este ca fiecare dintre noi a pus macar o data un bilet la loto, fiecare am fost impresionati de viata pe care o vedem în filme si în romane sau de averile care se pot câstiga la bursa. Toate aceste sanse ne fac viata mai frumoasa si ne motiveaza sa mergem mai departe cu speranta ca în viitor norocul va fi de partea noastra.
În al doilea rând as putea spune chiar, ca în unele aspecte ar trebui sa le multumim acestor negustori de iluzii pentru faptul ca ne determina sa vedem cu alti ochi viata. Acesti negustori, pe de alta parte, sunt si ei oameni ca noi, oameni interesati de binele lor. Diferenta este ca ei constientizeaza mai bine decât noi faptul ca pâna la urma nimeni nu-ti da nimic degeaba. Fie ca este vorba de banci care ofera prima rata gratuit, de patronii de cazinouri si, de ce nu, de artisti, co totii au ca scop prezentarea unei realitati mai putin dure. Negustorii traiesc din fericirea noastra, iar noi traim din minciunile lor.
În concluzie, pot spune ca, atâta timp cât nu ne lasam dusi de val devenind dependenti de ceea ce vând acesti negustori de iluzii, putem privi minciuna ca un mod mai usor si mai placut de a trece prin viata.

III.1 (Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga)
Basmul cult îsi are originea în cel popular de la care autorul preia tiparul narativ, dar reorganizeaza elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicând fabulosul, supranaturalul, care înfatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se încheie prin victoria fortelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice. În basmul cult, stilul este elaborat, se îmbina naratiunea cu dialogul si descrierea.
În literatura universala sunt cunoscute basmele lui Perrault si Anderson, iar la noi ale lui Eminescu, Caragiale, Slavici, Creanga, Delavrancea, etc.
O capodopera a genului, la noi, ramâne „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga, basm publicat în 1877, în revista „Convorbiri literare”.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un autor omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune îmbinarea naratiuniii cu dialogul si descrierea.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunearea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului (Spânul), pedeapsa, casatoria.
În basm sunt prezente cliseele compozitionale, formule tipice. Formula initiala: „Amu cica era odata” si formula finala „Si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine înca; cine se duce acolo be si manânca. Iar pe la noi, cine are bani bea si manânca, iara cine nu, se uita si rabda” sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele mediane: „si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua”, „si mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu sa ne tie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, realizeaza trecerea de la o secventa la alta si mentin cititorul atent, antrenându-i curiozitatea.
O trasatura a basmului lui Ion Creanga o reprezinta tratarea fabulosului în mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate printr-o alaturare a miraculosului cu realitatea. Astfel, Spânul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica, fiind dezvaluita mai târziu. Tot asa, cele cinci aparitii bizare se comporta, vorbesc si se cearta  ca niste sateni humulesteni; în plus, fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana. De altfel, aceasta particularitate a fost numita de critica literara „localizarea fantasticului”.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presuspune un lant de actiuni: o situatie initiala de echilibru (existenta celor doi frati, Craiul si Împaratul Verde, care traiesc departe unul de celalalt), o parte pregatitoare, un eveniment duce la dezechilibru, aparitia donatorilor si a ajutoarelor, trecerea cu bine a probelor ce duce la refacerea echilibrului, apoi rasplata eroului (finalul fericit).
Personajele, desi individualizate, sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul în diverse ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se încheie prin victoria fortelor binelui.
Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai reprezinta modelul de frumusete fizica, morala si psihica din basmele populare anuntat de la începutul acestora prin expresii de tipul „crestea într-un an cât altii în zece”, astfel încât calatoria întreprinsa de el  nu are valoarea de a confirma calitatile exceptionale, ci este un traseu de initiere, parcurs de un tânar naiv si timid si care la sfârsit devine capabil sa conduca o împaratie. Astfel, se vorbeste despre un caracter de bildungsroman al basmului. Cea mai mare parte a basmului este reprezentata de calatoria mezinului catre împaratia lui Verde Împarat si probele la care este supus de catre Spân.
În procesul sau de formare se disting trei etape: etapa initiala, de pregatire pentru drum; apoi parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Acesta este presarat cu diferite spatii cu valoare simbolica: podul (simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii, atât atunci când are loc confruntarea cu tatal deghizat în urs, cât si la întâlnirea cu furnicile), fântâna (spatiu al renasterii si al regenerarii; scena în care are loc schimbarea numelui, a identitatii si reprezinta începutul initierii spirituale, unde va fi condus de Spân), padurea (loc al mortii si al regenerarii).
Daca eroul basmului popular era supus în general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe încercari: aducerea salatilor din gradina Ursului si a pielii Cerbului, noaptea petrecuta în casa de arama, separarea macului de nisip, pazirea fetei Împaratului Ros, gasirea si identificarea acesteia. Dupa ce îsi dovedeste bunatatea ajutând albinele sa-si faca stup si ocolind nunta furnicilor, trecând pe un pod, Harap-Alb întâlneste cele cinci personaje himerice întruchipând focul, apa, pamântul si aerul: Gerila, Flamânzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei împaratului. Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii. Nunta si schimbarea statutului social (devine împarat) confirma maturizarea eroului.
Spânul nu este doar o întruchipare a raului, ci el ajuta involuntar la initierea eroului, de aceea calul nazdravan nu-l ucide înainte ca initierea feciorului de împarat sa se fi încheiat.
Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu însusiri supranaturale (Sfânta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si cea a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele de mar, apa vie, apa moarta). Personajul cautat este fata de împarat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizeaza personajele. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor ascunde si calitati sufletesti precum bunatatea si prietenia. Împaratul Ros si Spânul sunt rai si vicleni. Sfânta Duminica este înteleapta.
Registrele stilistice popular, oral, reginional confera originalitate stilului. Limbajul cuprinde termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecventa proverbelor, a zicatorilor introduse în text prin expresia „vorba aceea”.
Umorul este realizat  cu ajutorul exprimarii muscalte („sa traiasca trei zile ca cea de-alalteieri”), ironiei, poreclelor (Pasarila, Buzila), diminutivelor cu valoare augmentativa („buzisoare”, „bauturica”, ect.), caracterizarilor pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila, etc.), expresii populare („Da-i cu cinstea, sa peara rusinea”).
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin expresii narative tipice („si atunci”, „si apoi”, „în sfârsit”), „si” narativ; implicarea subiectiva a naratorului („Ce alta, pot sa zic?”), dativul epic („Si odata mi ti-l însfaca cu dintii de cap”) si versuri populare („De-ar sti omul ce-ar pati, /Dinainte s-ar pazi!”).
„Poveste lui Harap-Alb” este un basm cult ce are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele (casatoria, încercarea puterii, petitul, probele), personaje fabuloase, ajutoarele venite în sprijinul binelui, formule tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.

Tags: 2009, bac, Bacalaureat, examen, Limba, literatura, proba a, rezolvare bac, rezolvari, Romana, subiecte, variante