Cum sa fentezi o amenda

Cum sa fentezi o amenda

Scris pe 19 Iun 2009 de MeL în Diverse și are și are 139 vizualizari

Pare interesant nu? Aşa am spusn şi eu când am văzut pe cineva trăgând la xerox o coală care avea titlul acesta, aşa că am reuşit să fac şi eu o copie şi în final să scriu acest articol. Aşa că să vedem cum am putea fentă o amendă.

Consideraţi că aţi primit pe nedrept o amendă de la Poliţia Rutieră, Poliţia de ordine publică, Jandarmerie sau orice alte instituţie a statului abilitată să aplice sancţiuni contravenţionale şi vreţi să ştiţi cum puteţi scăpa de ea fără să încălcaţi legea? Atunci citiţi cu antenţie.
După constatarea contravenţiei de către agent, acesta are obligaţia să va întrebe dacă avetu de făcut observaţii. Trebuie să spuneţi ce observaţii aveţi de făcut, cel mai des folosinţă, fiind următoare: “Constatarea nu corespunde adevărului”. Apoi, poliţistul va va întreba dacă doriţi sau nu să semnaţi procesul verbal şi să luaţi un exemplar. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 2/2001, privind regimul juridic al constraventiilor. lasă multe protite pentru că amendă să nu mai fie achitată nicioadata.
Dacă refuzaţi să semnaţi procesul verbal, agentul este obligat să aducă un martor, care, atenţie, se va putea face doar dovadă refuzului de a semna procesul verbal şi ve-ţi primii un exemplar, nu de atestare a săvârşirii contravenţiei.
În faţă acestei situaţii, procesul verbal va va fi trimis la domiciliu, în maxim 30 de zile. Articolul 27 din acelaşi act normativ prevede că una din cele două posibilităţi de comunicare va fi prin poştă, cu confirmare de primire.
Acest lucru presupune că destinatarul (şoferul sau pietonul) trenuie să semneza când primeşte plicul. Dacă nu face acest lucru, documentul va fi trimis înapoi  la poliţie după 10 zile. În acest caz, poliţie fie retrimite documentul prin poştă, fie aplică cea dea două variantă de comunicare, “prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului”, potrivit aceluiaşi artico, 27.
În acest caz e bine de ştiut că “operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces verbal către un martor”. Portiţă legală de scăpare, care se află în Ordonanţa 2/2001, este prevăzută în art. 14: “executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie după procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii”.
În concluzie că Poliţia nu poate face devada că va comunicat procesul verbal în termen de 30 de zile , sub semnătura dumneavoastră, amendă nu poate fi executată de către Direcţia Finanţelor Publice.

Disclaimer: După cum am scris la începutul articolului, acest text este o copie. Sursă “originală” nu o ştiu şi de aceea rog autorul dacă ciceste acest articol să mă contacteze. Acesta metodă nu este verificată (de mine) şi nu sunt sigur dacă este actualizată. Acest articol este un articol de informare.

      Articole asemanatoare
        None Found

2 Comments

alisson

21. Iun, 2009

ma inveti la prostii :)) si inca nici carnetul nu l-am luat.. :P

MeL

25. Iun, 2009

lasa ca e bine sa sti si inainte ;)

Leave a reply

:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :)>- toate »

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
Free Page Rank Tool